Bucureștiul va restricţiona exportul de cereale şi seminţe oleaginoase din Ucraina, va implementa măsuri de securizare suplimentară pentru mijloacele de transport care tranzitează teritoriul românesc şi va institui controale direct în vamă pentru toate produsele agroalimentare venite din Ucraina, a anunţat Ministerul român al Agriculturii şi Dezvoltării Rurale. Polonia va permite tranzitul cerealelor ucrainene pe teritoriul său începând de vineri, conform unui compromis negociat recent. Importurile produselor agricole ucrainene mai ieftine pe piața poloneză rămân interzise.
Tranzit asigurat
Aceste decizii vin în urma discuţiei pe care a avut-o miercuri, în format online, ministrul Agriculturii, Petre Daea, cu omologul ucrainean, Mikola Solski, având ca subiect măsurile pe care România le va lua pentru protejarea fermierilor români ca urmare a comerţului cu cereale şi seminţe oleaginoase din Ucraina. Cei doi oficiali se vor întâlni vineri, 21 aprilie, la Bucureşti, pentru a transpune rapid în practică cele mai bune soluţii pentru ambele părţi.
Potrivit sursei citate, ministrul român al Agriculturii i-a transmis omologului său ucrainean că statul român va implementa măsuri de securizare suplimentară (sigilare şi monitorizare) pentru mijloacele de transport care tranzitează teritoriul României către state terţe, pentru protejarea fermierilor români care se confruntă cu dificultăţi din cauza fluxului de cereale ucrainene. Daea a reiterat că România, ca stat membru, susţine demersurile Comisiei Europene de sprijinire a Ucrainei în faţa agresiunii ruse şi va asigura în continuare tranzitul cerealelor din această ţară către state terţe şi rutele comerciale tradiţionale.
Totodată, ministrul Agriculturii a transmis părţii ucrainene solicitarea de a identifica rapid soluţii pentru restricţionarea exporturilor de cereale şi seminţe oleaginoase (floarea-soarelui, rapiţă) către România, având în vedere dificultăţile întâmpinate de fermierii români.

Controale în vămi
Nu în ultimul rând, ministrul ucrainean a fost înştiinţat că România va institui, începând de miercuri, controale direct în vamă, coordonate de către ANSVSA, pentru toate produsele agroalimentare venite din Ucraina, cu prelevare de probe pentru determinarea calitativă în conformitate cu legislaţia europeană, şi nu la destinaţie cum se întâmpla până acum.
„Decizia a fost luată având în vedere că într-o altă ţară europeană au fost descoperite niveluri de pesticide peste limita admisă în UE”, subliniază reprezentanţii MADR.
Pe parcursul discuţiilor, ministrul Mikola Solski a fost informat cu privire la demersul făcut de miniştrii agriculturii din cele cinci state membre (România, Polonia, Ungaria, Bulgaria şi Slovacia) către Comisia Europeană pentru modificarea Regulamentului 870/2022, astfel încât să fie asigurat culoarul de tranzit către ţări terţe, fără a afecta fermierii din statele de graniţă.
De asemenea, partea română a transmis omologului ucrainean că se aşteaptă răspuns la scrisoarea adresată instituţiilor europene de către cei patru premieri şi de către preşedintele Bulgariei cu privire la soluţiile identificate pentru problemele fermierilor şi ale pieţei.
Cei doi oficiali au convenit să aibă o întâlnire tete-a-tete, vineri, 21 aprilie 2023, la Bucureşti, pentru a transpune rapid în practică cele mai bune soluţii pentru ambele părţi, au transmis reprezentanţii MADR.
Fermierii protestează
Fermierii români solicită ministrului Agriculturii, Petre Daea, în contextul discuţiei cu omologul său ucrainean, Mikola Solski, restricţionarea imediată a importurilor de mărfuri agricole de provenienţă ucraineană, cel puţin până la reintroducerea taxelor vamale, prin parteneriate bilaterale cu Ucraina.
Conform unei scrisori deschise, transmisă anterior de Forumul Agricultorilor şi Procesatorilor Profesionişti din România, fermierii cer separarea, în vămile româneşti, a fluxurilor de mărfuri agricole în funcţie de provenienţă sau separarea pe intervale diferite de timp a fluxurilor, astfel încât să nu existe suprapuneri pe fluxurile logistice ale produselor de origine ucraineană şi română (ex: per săptămâni, pare/impare).
„Având în vedere importanţa punctului vamal, în portul Constanţa este absolut obligatoriu ca această separare să devină efectivă imediat”, se arată în documentul semnat de preşedintele Forumului APPR, Nicolae Sitaru.
De asemenea, organizaţia cere şi asigurarea trasabilităţii importurilor printr-un control strict al calităţii şi evitarea ambiguităţilor legate de originea mărfurilor agricole prin aplicarea şi în aceste situaţii a unor forme de monitorizare deja utilizate, aşa cum este sistemul Ro E-Transport.

Efect de război
Forumul Agricultorilor şi Procesatorilor Profesionişti din România menţionează în document că discuţiile ministrului Petre Deaea cu omologul său ucrainean, Mikola Solski, au loc în contextul în care începând cu mijlocul anului trecut au fost eliminate total taxele vamale pentru toate mărfurile din Ucraina, măsură care a exportat, în plan comercial, efectele războiului în ţările limitrofe printr-un efect de dumping involuntar, deoarece a stimulat fermierii ucraineni să vândă sub cost odată cu forţarea ritmului fluxurilor de marfă.
„Acest demers nu i-a ajutat pe fermierii din Ucraina să îşi reia ciclul de producţie, în condiţiile unei escaladări a cheltuielilor cu inputurile, dar a perturbat extrem de puternic piaţa din România. Soluţiile propuse de Uniunea Europeană sunt insuficiente şi nu acoperă nici pe departe circumstanţele create de decizia de liberalizare a importurilor asupra fermierilor români, ceea ce a condus la protestul naţional al fermierilor din data de 7 aprilie 2023. Polonia a reuşit să limiteze impactul fluxurilor de cereale din Ucraina prin înţelegeri bilaterale cu omologul ucrainean”, precizează sursa citată.
Ucraina în CSAT
Președintele Klaus Iohannis a declarat anterior că situația generată de excesul de cereale din Ucraina a fost discutată în ședința CSAT de săptămâna trecută. Șeful statului a spus că ajutorul României pentru exportul cerealelor din Ucraina va continua, dar nu în detrimentul fermierilor români.
„Am obținut o suplimentare a banilor europeni pentru compensații pentru fermierii români. Însă este prea puțin și trebuie mers mai departe. Trebuie să vă spun în premieră – sau în exclusivitate, cum vreți – că în ședința CSAT am discutat această chestiune și i-am rugat pe reprezentanții guvernului să găsească cele mai bune metode pentru a corecta situația”, a declarat Klaus Iohannis la Constanța.
El a mai precizat că România va continua să ajute Ucraina să-și exporte cerealele, dar fără ca acest lucru să-i afecteze pe fermierii români, și că a cerut guvernului să vină cu soluții. „Noi ajutăm Ucraina și suntem superdeschiși: le-am facilitate tranzitul de cereale – peste jumătate din ce a exportat Ucraina a trecut prin România, drum, cale ferată, port. O cantitate imensă, peste 14 milioane de tone de cereale au exportat prin România. Și o vom face în continuare, nu le luăm impozit, nu le luăm taxe pe asta, deci sunt exceptați de la taxe. Dar acest ajutor este pentru Ucraina și în niciun caz nu putem să acceptăm să se întoarcă împotriva fermierilor români. Nu asta este ideea. Și de aceea trebuie găsite cele mai bune soluții pentru a proteja fermierul român și pentru a ajuta în același timp Ucraina. Am promisiuni că se lucrează pe aceste chestiuni și se vor găsi soluții”, a mai spus Klaus Ioahnnis.

Exemplu polonez
Polonia va permite tranzitul cerealelor ucrainene pe teritoriul său începând de vineri, conform unui compromis negociat. Importurile produselor agricole ucrainene mai ieftine pe piața poloneză rămân interzise.
„Am reuşit să creăm mecanisme care vor asigura că nici măcar o tonă (de produse ucrainene, n.r.) nu va rămâne în Polonia”, conform ministrului agriculturii din Polonia. Acesta spune că transporturile vor fi escortate prin Polonia, pentru a se asigura că nu sunt desfăcute nicăieri în țară.
Comisarul european pentru agricultură, Valdis Dombrovskis, a declarat că este important ca produsele ucrainene să poată tranzita prin Europa pentru a ajunge la destinațiile din țările în curs de dezvoltare.
Sâmbătă, Polonia, Slovacia și Ungaria anunțaseră că vor interzice importurile de cereale și alte produse alimentare din Ucraina, iar Polonia interzisese și tranzitul produselor ucrainene.
Zece procente din exporturile agricole ale Ucrainei trec prin Polonia. Măsura a fost criticată de oficialii europeni, pentru că încalcă legile europene.
După ce invazia Rusiei a blocat unele porturi de la Marea Neagră, cantități mari de cereale ucrainene, care sunt mai ieftine decât cele produse în Uniunea Europeană, au ajuns să rămână în statele vecine Ucrainei, din cauza blocajelor logistice, afectând însă negativ prețurile și vânzările pentru fermierii locali care nu pot concura cu prețurile extrem de mici ale produselor ucrainene.
Ministerul ucrainean al politicii agrare și al alimentației a declarat că interdicția poloneză contravine acordurilor bilaterale existente privind exporturile și a cerut discuții pentru a rezolva această problemă.