Printre axiomele inducerii în eroare, a se citi manipularea maselor, trei sunt cardinale:
1. Cred pentru că am auzit = cineva ți-a spus o poveste auzită de la altcineva
2. Cred pentru că văd = te-ai uitat la un film, o știre sau un videoclip, deci ți se pare adevărat
3. Cred pentru că este scris = spre comparație cu primele două, oamenii sunt mai înclinați să ia de bun ce scrie undeva, mai ales dacă e vorba de orice formă de autoritatea
Regulile războiului informațional s-au schimbat.
Instrumentele, astăzi, sunt foarte sofisticate. Majoritatea sunt foarte greu, spre imposibil, spre combătut, de vreme ce folosesc unelte tehnologice de cea mai nouă generație.
Algoritmi de incepție, heuristica motoarelor de căutare, camere de amplificare în rețelele de socializare, ghost-scripting (texte cu autor imposibil de verificat), deep-fakes (prelucrarea digitală a imaginilor și holo-screens), și lista poate să continue.
Să transmiți informația autentică, deci, e reciproc dificil de făcut, și a devenit un fel de David versus Goliath. E doar unul dintre motivele pentru care, cel mai degrabă, funcționează – ca sfat – corolarul celor trei axiome:
1. NU crede doar pentru că ai auzit
2. NU crede doar pentru că ai văzut
3. NU crede doar pentru că este scris
Deși NATO, și deci România, nu se află în război cu Rusia, pe frontul digital ne aflăm în plină escaladare a conflictului. Și asta pentru că lumea ideilor nu are granițe, iar manipularea și controlul maselor face parte din noua doctrină de război, care este totodată vechea doctrină de război. Succesul ultim în orice luptă, spune Sun Tzî, este să învingi fără să tragi o singură săgeată.
Combaterea dezinformării e un proces din start pierdut.
Dacă a ieșit porumbelul, poți cel mult limita daunele. Vezi scandalul de la pompele de benzină, vezi isteria cu facturile la gaze și curent, vezi povestea cu românii și pastilele de iod, vezi – că tot e recentă memoria pandemiei COVID – poveștile cu cipurile din vaccin, modificarea codului genetic, amenințarea că vaccinurile dau cancer și așa mai departe. În timpurile COVID i s-a spus, succint, ”teoria conspirației”, deși – în lumea operațiunilor psihologice – utilizarea CT (conspiracy theory) este doar o unealtă, dintr-un armament mult mai vast.
Prevenția dezinformării, pe de altă parte, sau ”fact-checking” (verificarea faptelor) este un atribut care, în orice societate liberă, aparține mediilor de informare. Un cod de bune practici, ca și medicină spre exemplu, ar trebui să existe încât să poți păstra o ”sănătate a știrilor” (fie metafora permisă). Din păcate însă, și nu de ieri de astăzi, produsele de presă au evoluat spre o paletă foarte largă de ”conținut” care este livrat cititorilor, spectatorilor, audiențelor. Adevărul, a reieșit după multe studii de marketing, vinde cel mai prost.
Așa că deseori nu mai e pe prima pagină.
Impactul hidrei cu minciuni digitale este incomensurabil. Costă bani. Costă vieți. Costă viitor.
Tot ce trebuie să facă un artist al dezinformării este, mințindu-te, să-ți aștearnă îndoială despre calitatea de adevăr a adevărului însuși. Îndoiala ta rezonabilă e poarta lui de intrare. Astfel ajungi să crezi că nu mai crezi nimic. Și-atunci el și-a făcut treaba.
Am putea foarte bine să ne lăsăm păgubași. La fel cum, în fața cancerului sau alte boli similare prin context, și consecințe, am putea doar să ridicăm din umeri. Să spunem că ”organismul e liber să facă ce vrea, ce treabă avem noi să ne băgăm”.
Dar totuși nu facem asta.
În războiul început de Rusia împotriva Ucrainei, de fapt Rusia a început un altfel de război împotriva lumii întregi, dar mai ales împotriva susținătorilor Ucrainei. Iar România este unul dintre ei. Astfel că Rusia duce un război al informației în România. Cu obligatorie participare printre români, unii conștienți, alții deloc conștienți, dar majoritatea expuși.
O presă liberă ar trebui să își facă propriul fact-check despre asta. O presă liberă, a țării ei, care servește cetățenii ei, ar trebui să fie în primul rând loială, solidară în fața agresiunii informaționale dinspre Rusia. Critică la adresa guvernului și administrației, da. Critică la adresa corupției și mașinațiunilor, evident. Câine de pază al drepturilor și libertăților, oricând. Solidară cu sine însăși în formele ei de manifestare, cu siguranță.
Dar de când sprijină presa românească ciuma propagandei pe teritoriul țării? De când admitem că, în plin conflict și ceață a dezinformării, ”ocrotim” acest principiu, cu prețul propriului nostru cap?
Hai să ne înțelegem. TOATE marile agenții de presă internaționale, de reputație, și-au format în această perioadă divizii de fact-checking (verificare a veridicității informațiilor transmise). Reuters, Associated Press, AFP (Agence France Press). Meta/ Facebook au pus în funcțiune motoarele lor de fact-checking de asemenea (vezi avertismentele la un text anterior de al meu unde – spre exemplificare – puneam poze a căror autenticitate ulterior a fost infirmată).
Ce face România, în schimb? Astăzi protestează în cor că, la nivelul taskforce-ului inter-ministerial, discutăm oportunitatea unui astfel de organism care să (ne) ajute în eforturile noastre umanitare.
Aceasta e matrioșka rusească. Aici e ura lui Putin.
La care, căci i-am luat pe rând, au contribuit astăzi mulți colegi de-ai mei de presă. Că lipsă de transparență, că autoritarism, că așa se face la Moscova și alte baliverne.
Da, așa se face la Moscova. La Moscova se decide că, dacă vrei minciună, ai nevoie să slăbești mecanismele de verificare ale adevărului.
Suntem într-un pericol cum n-am mai înfruntat, de fapt, niciodată. Ca țară, parte a acestui continent, ca civilizație, ca generație întreagă.
Nu putem fără presă. Dar ne descurcăm mai greu cu mutațiile ei maligne, cu vectorii de panică digitală.
E timpul ca moralitatea jurnaliștilor să capete precedent în fața interesului lor redacțional. Suntem, sunteți români. Fiți alături de România, așa cum sunt ucrainenii alături de țara lor. Doar pentru că la noi nu curge sânge, doar pentru că la noi nu avem clădiri fumegând, nu înseamnă că suntem mult mai bine, sau că suntem feriți.
Să fie foarte clar. Dacă nu ne ridicăm la înălțimea acestor vremuri, dacă nu ne îndârjim împreună față de ofensiva multi-front a Rusiei, noi vom urma. Și ce-a fi astăzi ”presă liberă” la noi, uitați-vă la Est – va înceta cu totul să existe. De tot. Cu tot cu mulți dintre ”gurnaliștii” care astăzi fac oarece audiență.
Așa că ajutați-ne să facem aceste motoare. Introduceți-le în agenda ziarelor voastre, nu doar prin ”triangularea de trei surse independente”. E o regulă veche, nu se mai aplică astăzi. Fiți riguroși în editorialele voastre. Sunt oameni care vă urmăresc, vă ascultă, își iau pulsul pentru că editorialistul X sau Y spune așa, sau așa.
Și iubiți-vă țara, indiferent dacă vă plac, ori ba, conducătorii. Ei sunt vremelnici, țara nu.