A doua rundă de negocieri ruso-ucrainene s-a încheiat cu un acord pentru o încetare temporară a focului pentru raţiuni umanitare, a declarat negociatorul ucrainean, domnul Mihailo Podoliak, care a anunţat că va urma încă o rundă de negocieri. Analistul politicaexterna.ro, domnul Iustin Ștefan, consideră că ”Moscova vrea o criză continuă. Un conflict înghețat în Ucraina o ajută să mențină statul ucrainean în afara sferei NATO și UE”.
Diplomație eșuată
‘Spre marele nostru regret, nu am obţinut rezultatele pe care mizam”, a scris el pe Telegram despre negocierile desfăşurate în zona frontierei ruso-poloneze.
Totuşi, a adăugat el, ”părţile au ajuns la o înţelegere asupra creării în comun de coridoare umanitare, cu o încetare temporară a focului”, dar ”nu peste tot, ci numai în acele locuri unde coridoarele umanitare pot fi stabilite va fi posibilă o încetare a focului pe perioada evacuării”.
Cele două părţi s-au înţeles de asemenea asupra livrării de alimente şi medicamente în sectoarele unde se desfăşoară cele mai grele lupte.
”Tot ce pot spune este că am discutat aspectul umanitar suficient de detaliat, pentru că foarte multe oraşe sunt acum încercuite de forţele ruse. Este o situaţie dramatică cu medicamentele, alimentele şi evacuarea”, a deplâns Mihailo Podoliak, consilier al preşedintelui Volodimir Zelenski.
Cum se poate termina conflictul?
Analistul politicaexterna.ro, domnul Iustin Ștefan, consideră că actualul conflict se poate termina după mai multe scenarii.
(1) Elita din jurul președintelui Putin se revoltă, decapitând regimul. Putin poate fi judecat Tribunalul Internațional sau este făcut dispărut în urma unui accident aproape surprinzător. Nu se simte o presiune prea mare asupra lui în acest moment, nu pare abandonat, nu pare în derivă. Elita conducatoare este în jurul lui iar populatța nu este suficient de ostilizata.
(2) Ucraina capitulează și încheie o pace în condițiile Rusiei. Momentul critic va fi “decapitarea” centrului de comandă: Kiev. În acest scenariu este o chestiune de zile până când acesta va fi cucerit de către ruși. Odată cucerit Kiev-ul, ajutoarele occidentale nu mai pot fi coordonate și devin aproape inutile.
(3) Se trece la războiul de gherilă. Și în acest scenariu, Kiev-ul este decapitat. Gherila nu poate fi eficientă în fața unei armate fără milă, cum pare a fi cea rusească, cu reguli de angajament mult mai flexibile decât cele ale altor armate occidentale.
În scenariile (2) și (3) guvernul ucrainean este înlăturat fizic sau fuge în exil, în urma unei extracții.
(4) Putin pierde sprijinul elitei, devine din ce în ce mai izolat, și este adus în pragul unui război nuclear.
Analistul politicaexterna.ro, domnul Iustin Ștefan, mai consideră că pe termen lung Occidentul are nevoie de o Rusie puternică, care să stăvilească o extindere a Chinei. Acest lucru va juca un rol important în orice formulă de rezolvare a conflictului.

Negocieri viitoare
Înalțul oficial de la Kiev a mai menționat că va avea loc o nouă rundă de negocieri cu Rusia, a treia, care ar urma să se desfăşoare la începutul săptămânii viitoare.
La rândul său, negociatorul rus, domnul Vladimir Medinski, a transmis că Rusia sprijină ideea creării unor coridoare umanitare pentru civili şi o posibilă încetare a focului în apropierea acestora.
”Chestiunea principală soluţionată astăzi este cea a salvării civililor aflaţi în zona luptelor” şi ”cred că este un progres important”, a punctat acesta.
Discuţiile s-au axat pe chestiunile umanitare, militare şi ”soluţionarea politică viitoare a conflictului”, a rezumat el. ”În general, a fost înţelegere la masa negocierilor”, dar în anumite chestiuni ”partea ucraineană are nevoie de timp pentru reflecţie şi consultări la Kiev”, a mai descris domnul Medinski discuţiile, care însă nu pun capăt războiului.